Ikebana

Lao Tzu  "Călătoria de 1000 de mile începe cu un pas" 

Vreau să vorbesc despre Ikebana, tocmai pentru că este o artă, care are convergenţe cu natura, culoarea, armonia acestora dar şi cu măiestria de a le îmbina într-un mod armonios, şi n-aş greşi deloc dacă, aş zice şi filosofic. Ikebana - "arta de a da viaţă florilor", este un mod mai mult literar spus, pentru că în acceptul unui maestru florar, ele au viaţă, el doar le ajută valorificându-le frumuseţea culorilor, formelor şi de ce nu şi aromelor, într-un cadru artistic. Până la urmă arta întotdeauna şi-a construit temelia solidă în frumos, în armonie, în fineţe.

Ikebana se mai cheamă şi KA-DO (calea florilor), şi îşi are originea la începutul secolului VI în China, în ofrandele florale aduse lui Budha, ele devenind din ce în ce mai spectaculoase, astfel căpătând sensul de artă. Azi, în Japonia, Ikebana nu doar că este o artă, ci a ajuns chiar o măsură a educaţiei, simţului practic, ea fiind predată ca materie în şcoli, iar pentru fetele şi femeile japoneze devenind o necesitate a educţiei elevate.

Având efect tridimensional, nu de puţine ori Ikebana primeşte reputaţia unei sculpturi florale. Ca filosofie atât Ikebana cât şi Chanoyu (ceremonia ceaiului), dar să nu uităm bonsai-ul (Bon=vas, Sai=cultură) , sau Origami-ul (arta împăturii hârtiei), nu sunt doar ceremonii prin care se capătă calmul interior, seninătate, bonitate sufletească, respectul de sine,ele sunt arte tradiţionale păstrate cu respectul cuvenit, şi ţin de filosofia de viaţă a japonezilor - "Nimeni nu este perfect dar este perfectibil" - acest proverb japonez spune totul. Întotdeauna este loc de mai bine, însă nimic întâmplător, totul făcut cu calmul ceremonialului, ceremonialul dus la nivel de artă, iar arta "refolosită" ca hrană spirituală, pentru sinele propriu sau pentru ceilalţi.

Ca o ironie, printre marii artişti Ikebana se numărau chiar samuraii, ei reuşind să îmbine tumultoasa viaţă de războinic cu calmul şi relaxarea potrivită admiraţiei unei simple flori, astfel că în timp s-a ajuns la recrearea unui mediu floral artificial cât mai asemănător cu cel natural. Un maestru tradiţional în Ikebana, reuşeşte să dea sens întregului ceremonial, el înclinându-se în faţa unei flori proaspăt tăiate, oferindu-i astfel respectul şi mulţumirea sa naturii. În gramatica japoneză "ikeru" înseamnă a trăi, iar "bana" este o formă a "hana" care înseamnă floare. Deci de aici se deduce că florii răpite din natură i-au fost oferite o nouă viaţă, sens şi scop. Ikebana este pentru oricine, ca dovadă că există peste 3000 de şcoli, cu peste 15-20 de milioane de elevi, dar această filosofie, deşi la prima vedere simplistă, îşi are regulile sale, în care se ţine cont de felurite norme, de la anotimpuri, vârstă, zonă, şi multe altele. 

Astfel o imagine primăvăratică a unui aranjament floral, ar trebui să conţină rămurele sau vârfuri de ramuri îmbobocite, vara va oferi privitorului o imagine bogata, întinsă, luminoasă, toamna eleganţă şi fineţe, iar iarna oferin un ansamblu calm, tacut, parcă împietrit pregătit de liniştea somnului hibernal. Astfel artistul Ikebana transferă privitorului imagini, emoţii, sentimente, trăiri interioare. Se spune că Ikebana se priveşte cu ochiul trupului închis după ce am deschis ochiul sufletului.

Potrivit unei concepţii estetice aranjamentul nu trebuie să copieze natura ci să o corecteze. Simbolistica trecerii timpului are o mare importanţă astfel trecutul sau vârsta înaintată a omului vor fi semnificate prin flori înflorite sau frunze uscate, prezentul va trebui simbolizat prin flori întredeschise şi frunze verzi, iar viitorul prin boboci de flori. 

De asemenea estetica Ikebana aduce în discuţie şi geometria, însă făra a face abstracţie de natură şi fiinţa umană, astfel cele trei linii esenţiale (Cerul - este linia cea mai înaltă şi se aşează în spate, Omul - linia mediană are o aşezare oblică şi ocupă 3/4 din linia cerului, iar cea mică - Pământul va fi aşezată în faţa ansamblului).

Desigur multitudinea de şcoli lasă loc la o multitudine de stiluri, fiecare stil având ceva propriu, reprezentativ pentru şcoala respectivă. Astfel în perioada 1560 - 1600 (perioada Momoyama), când s-au ridicat clădiri impetuase împodobite cu aranjamente     bogate, au dus la apariţia stilului Rikka în care 7 ramuri simbolizau forme de relief, cascade, râuri sau alte asemenea elemente aranjate într-un mod specific. Alte stiluri care se disting sunt Nageire, un stil simplist dedicat începătorilor, stil din care îşi trag rădăcinile stilurile Seika sau Shoka. Modernismul secolului 20, îşi pune amprenta pe stilurile tradiţionale, mult mai greoaie şi fixiste, şi aduce în scenă un stil liber numit Jiyuka, în care se foloseşte orice material, iar florile nu sunt un element de bază.

Voi mai aduce pe viitor în discuţie Ikebana, însă nu puteam trece cu vederea asupra faptului că în ultimă instanţă este o artă, o filosofie, şi un stil de viaţă care ne poate învăţa, măcar să fim mai buni unii cu alţii, cu mediul în care trăim, să conştientizăm că fără o ordine şi o pace interioară, nu putem trăi "frumos" şi "liniştit". Iar dacă am "trezit" spiritul artistic din fiecare, vă las pe voi să descoperiţi singuri frumuseţea şi creativitatea acestei arte, deci "spor la treabă!" şi nu uitaţi: "Nimeni nu este perfect, dar este perfectibil!".

Kodak EK6 Instant Camera

Deşi pe site-ul oficial Kodak, nu am găsit prea multe detalii despre Kodak EK6 Instant Camera, acest aparat mai are ceva timp la mijloc până va ajunge o piesă de muzeu, el încă fiind găsit, mai mult sau mai puţin complet, în multe case contemporane.

            Spre bucuria mea, am dat şi eu peste unul pe care îl voi prezenta în continuare. EK6 Instant Camera este un aparat apărut la sfârşitul anilor 1976, şi face parte dintr-o mare familie de aparate foto instant dezvoltate de Kodak încă din 1970, însă toate culminând cu un proces intentat de Polaroid prin care îi sunt plătite daune de către Kodak, în valoare de 900 milioane de dolari.

            Instamatic este o marcă înregistrată a Kodak, însă de multe ori asociată eronat cu Kodak Instant, sistemul Instamatic regăsindu-se în aparate ca  EK, Kodamatic, Colorburst, sau Kodak Instant. Instamatic este un sistem roll-film de tip cartuş la care filmul era derulat sau putea fi scos din aparat, chiar şi la jumătatea lungimii sale fără a-i fi compromise proprietăţile, putând fi oricând reintrodus. Sistemul a fost implementat de Kodak încă din 1906, el fiind patentat de Hubert Nerwin în 1964, ulterior Eastman Kodak  preluând patentul.

            La aparatele Kodak EK6 fotografia se realiza instant pe spatele unui suport de hartie, scos printr-un sistem de role în partea inferioară a aparatului, de către un motor intern alimentat de o baterie proprie de 6V. Aparatul în parte frontală dispunea de un buton cu 3 poziţii de fotografiere (portret, grup şi peisaj), iar luminozitatea fiind reglată de un buton cu 5 poziţii., aflat tot în partea frontală, obiectivul putând fi reglat atât în metri cât şi în picioare, plecând de la 1,2m la infinit. În partea superioară a sa puteau fi montate 2 tipuri de flash-uri, unul orizontal sau unul vertical.

            La fel ca şi azi, din puzderia de aparate, deşi toate fac parte din istoria fotografiei, puţine vor face istorie. Aparatul de faţă oricum, a devenit o filă consistentă în istoria fotografiei, el fiind puntea solidă dintre sistemul Instamatic şi viitoarea fotografie digitală. Spre bucuria mea, am reuşit să găsesc şi un spot de reclamă a acestui aparat - Kodak EK6 Instant Camera

Bolţarul gadget

 Nici nu ştiu cum să intitulez articolul, pe bună dreptate sunt şocat, e ceva ca în fabula "Musca la arat". Am înţeles principiul de gadget, fiţele care costă, fiţele slim şi ultra slim, dar toate până am văzut pe asta. Aici s-a terminat cu toate principiile, lumea mea s-a dat peste cap, Pământul nu s-a mai învârtit. Mă bucur că până acum nu m-am grabit să dau fuga după Iphone, deşi îmi plac gadgeturile, nu mă omor după ele. Deci "AIfonu", nu mai e nici cool, nici slim, nici scump, nici gadget, fără o husă/carcasă/apărătoare/cască de protecţie sau cum i s-o mai putea spune, gen

care se vinde pe Amazon între 10 şi 25 de dolari. Deci, cum spun ei, 80s Retro iPhone Case, (de către unii detaliat ca "house brick"), ar putea să fie cadoul ideal de sărbători. Iar dacă totuşi nu vă veţi simţi mai cool, mai retro, mai trendy, vintage sau mai ştiu eu cum, puteţi spera ca pe viitor să apară un gadget chiar o cărămidă scobită şi atunci vă veţi simţi, cel puţin, mai "constructiv" sau poate mai în siguranţă?.

P.S. Oare ce ar spune inginerii responsabili cu miniaturizarea pieselor... sau Steve Jobs?
P.S.2 Nu vă înghesuiţi că are baba pentru toţi ...

Ex.   http://youtu.be/EOnP8ettHOE

Beirette SL 100

Nostalgia timpurilor demult apuse, a lentilelor prăfuite, a peliculei zdrenţuite, întotdeauna îşi va avea locul său binemeritat în inimile fotografilor fie ei amatori sau profesionişti. Clar, timpul nu stă în loc (nici măcar cel de expunere J ), dar cu siguranţă se cuvine să ne cinstim bătrânii, iar din categoria Oldies but Goldies, sau „de la lume adunate şi-napoi la lume date” o să vorbesc despre Beirette SL 100, aparat compact cu vizor de construcţie germană care apare pe piaţă în 1972, dar a cărui istorie începe undeva prin anii 1950, când Karl Pouva, creează Pouva Start. Însă după îndelungi răscoliri economice postbelice, Karl Pouva AG (VEB Fototechnik Freital în 1939), se va uni cu firma privată Woldemar Beier Werk (1972), sub numele de Kamerafabrik Freital. Astfel, mai vechea Pouva Start sub tutela Kamerafabrik Freital va deveni mai târziu, Beirette SL 100

Aparatul este unul proiectat pentru uzul fotografilor amatori, dotat cu un obiectiv CHROMAR de 52 mm, ce poate fi setat manual pe trei stări, şi anume 1-3 m, 3-8, 8 – infinit. Folosea filme de 35 mm ASA 50-100 încărcate într-o casetă tip mosor, cu 12 cadre. Filmul era rulat prin butonul tip rigla de pe spatele aparatului, astfel că obturatorul nu era eliberat accidental, ceea ce ar fi putut duce la o suprapunere de cadre pe aceeaşi poziţie a filmului. Aparatul mai dispunea de 2 viteze de declanşare 1/30s şi 1/125s, ambele putând fi sicronizate cu un blitz electronic, însă cu diafragma fixată pe poziţia 1:11. Distanţa minimă de fotografiere era de 1 m.

Şi fiindcă este cinstit şi frumos să evocăm şi creatorul istoriei Beirette SL 100, Karl Pouva s-a născut în Deuben în 21 noiembrie 1903 şi a murit în 16 ianuarie 1989. A fondat Karl Pouva AG în Freital în 1939, a produs primul aparat de mărit pentru diapozitive (Pouva Magica) ce folosea ca sursă de lumină un bec cu incandescenţă de 40 W şi avea carcasă de bachelită.

Fotografia digitală – formate uzuale

 Epoca digitală de-a lungul timpului, şi în măsura necesităţii implementării imagistice în utilizarea mediei digitale, a adus îmbunătăţiri standardelor de imagine ori de câte ori a fost nevoie. De la începuturile fotografiei digitale au apărut o sumedenie de standarde şi formate, însă nu voi vorbi, momentan, decât despre cele mai uzuale, şi anume:

JPEG - Joint Photographic Experts Group – un format utilizat deseori în fotografie nu doar de către amatori ci şi de către profesionişti. Fiind utilizat la majoritatea aparatelor foto digitale dar şi în multitudinea editoarelor foto, are aplicaţie în practică nu doar prin uşurinţa prelucrării (hardware sau software), ci şi prin faptul că oferă o calitate a imaginii, bună în raport cu spaţiul de stocare. Dimensiunea maximă fiind de 4294 Megapixeli, adică o rezoluţie de 66635x65535 pixeli, (jpg) – cum mai este folosit în practică oferă posibilitatea unui raport de compresie de 10 :1, însă cu dezavantajul de a pierde din calitatea originală.

RAW – este un standard de imagine deosebit ca şi calitate, uzual cu precădere fotografilor profesionişti. RAW este un format care foloseşte date minime procesate de senzorul de imagine, el mai fiind numit în practică şi « negativ digital », urmând ca printr-un convertor intern al aparatului să fie adus în format « pozitiv » sub forma (.jpeg) sau (.tiff), optime pentru stocare sau prelucrare ulterioară. Din această cauză fiind rar folosit în practică, dar profesioniştii ştiu că ”obrazul subţire cu cheltuială se ţine”.

TIFF - Tagged Image File Format, creat de compania Aldus, actual deţinută de Adobe Systems, este un format de imagine destul de popular printre utilizatorii de programe de machetare / publicare pagini, manipulare foto, şi alte diverse aplicaţii de gen. Deşi din 1992 nu a mai avut update-uri majore, (.TIFF), foloseşte o adâncime de culoare de 32 biţi, fiind limitat la o mărime de 4 Gb, astfel lăsând loc « copilului său » BigTIFF utilizat pe 64 biţi, acesta din urmă având o utilizare limitată în practică.

GIF - Graphics Interchange Format, cunoscut şi îndragit de publicul larg ca (.gif) – «imaginea mişcătoare » , este adus pe lume de CompuServe în 1987, având o largă raspândire şi utilizare în internet. Foloseşte adâncimi de culoare până la 8 biţi / pixel, oferind o paletă de 256 de culori, iar în cazul imaginilor animate paleta fiind aplicată fiecărei imagini – cadru. Este folosit în practică, mai puţin în prelucrarea imaginilor deosebite, dar mai mult în crearea logo-urilor sau a elementelor grafice cu zone solide de culoare.

PNG – (.png) - Portable Network Graphics, folosit prima dată de către grupul de coordonare Internet Engineering la 14 octombrie 1996, mai mult din nevoia de a transfera imagini pe calea internetului mult mai rapid. Oferă o compresie fără pierderi de date, şi acceptă paleta de bază (24 biţi RGB, 32 biţi RGBA) precum şi tonuri de gri sau full-color cu sau fără canal alfa. Nu este conceput pentru o grafică de calitate profesională.

TGA – Truevision TGA sau cunoscut ca TARGA, este un format implementat de Truevision Inc. acum deţinută de Avid Technology, şi este folosit prima dată în grafica digitală pentru sinteza plăcilor video TARGA şi VISTA cu pc-urile IBM. TGA este de fapt şi de drept un acronim al Truevision Advanced Raster Graphics Adapter, şi utilizează rezoluţii atât în standard NTSC cât şi PAL. Formatul poate stoca date de imagine de precizie cu 8, 15, 16, 24, sau 32 biți/pixel.

ICO – este un format de imagine care face referire la iconurile folosite de sistemele de operare ca : Windows 1.0 - 32 × 32 pixeli ca dimensiune color sau monocrom, Windows 3.0, utilizand un support de 256 de culori, iar Win32 introducând 16,7 milioane de culori (Truecolor) până la rezolutii de 256x256 pixeli, ajungând la Windows XP, un icon unic  putea stoca imagini de orice dimensiune de la 1 × 1 pixel până la 256 × 256 pixeli (inclusiv non-pătrați dimensiuni) cu 16, 256, 65535, sau 16,7 milioane de culori.

Ca standarde de fişiere grafice putem vorbi şi despre SVG - Scalable Vector Graphics (.SVG), utilizat în grafica vectorială, statică sau dinamică dezvoltată de World Wide Web Consortium (W3C) din 1999, dar la fel ca şi de multe alte standarde, gen BMP (bitmap image file) – înaintaşul (.png) sau (.gif).

Kodak – de la Brownie la faliment

„You press the button, we do the rest”

     Nu poţi vorbi despre fotografie fără să scoţi în evidenţă numele Kodak şi implicit părintele acesteia George Eastman (1854 – 1932). Ca o ironie a sorţii, Eastman era destul de puţin cunoscut, el apărând în foarte putine imagini, deşi datorită patentelor sale (peste 1100) au rămas în istorie imortalizate evenimente de tot felul, lumea fotografiei căpătând astfel sens şi creând la rândul său istorie.

     Începând cu 1888, George Eastman patentează primul aparat cu roll-film (peliculă fotosensibilă, fabricată din nitroceluloză, de circa 1 m lungime). Astfel, în 1892, Eastman începe construcţia de aparate de fotografiat mai mici, uşoare, portabile, ajungand ca în 1896, Kodak să vândă circa 100.000 de camere de fotografiat şi să producă aproximativ 640 de kilometri de film şi hârtie fotografică lunar, în acel moment aparatul costând 5 dolari, urmând să scoată la lumină în 1900, Brownie la preţul de 1 dolar.

     De acum tehnologia lui Eastman, acesibilă oricui, reuşeşte să acapareze din ce în ce mai multe domenii, printre care utilizarea în medicina razelor X – 1914, dar şi a instrumentelor de mare sensibilitate folosite de NASA, în fotografia suprafeţelor lunare – 1960. Nu trebuie uitate nici filmele cinematografice (ex. Casablanca – 1942) care au primit 80 de premii Oscar. Vedete din lumea filmului (Marilyn Monroe, Alice Terry, Audrey Hepburn, Marlene Dietrich, Ava Gardner, Clark Gable şi Vivien Leigh, Ingrid Berman şi Humphrey Bogart sau Robert DeNiro), dar şi din lumea sportului (Nadia Comăneci şi Ilie Năstase), au ramas în istorie imortalizate pe peliculele Kodak.

     Martor al tuturor evenimentelor mari, timp de peste 100 de ani, cu un consistent aport adus artei şi tehnicii fotografice colosul Kodak, ajunge în 19 ianuarie 2012, să demareze procedura de insolvenţă, după ce creditori ca Sony, NBC Universal, Walt Disney Studios, Warner Brothers, au de recuperat zeci de milioane creanţe, începând cu anul 2004 când Kodak (aflat în ultimii 70 de ani, în primii 30 de componenţi ai indicelui Dow Jones), nu mai este cotat la bursă. Plecând în 1988, de la 145.300 de angajaţi, Kodak ajunge în 2010 să rămână cu 18.800, an în care încep procese cu Apple şi Research In Motion, pe motiv ca tehnologia pe care au folosit-o in camerele digitale ale telefoanelor iPhone si BlackBerry a fost patentata de Kodak.

     Deşi nu mă declar fanul aparatelor Kodak, trebuie să recunosc că vivacitatea „culorilor Kodak”, lasă şi azi, în urmă multe firme consacrate. Nu cred că poate cineva, să piardă din vedere aportul Kodak adus fotografiei mondiale şi nu numai. De dragul vremurilor apuse, trebuia adus un elogiu, deşi, încă sper la o renaştere a ceea ce a fost Kodak.

Iată şi câteva din principalele „momente Kodak”, de-a lungul istoriei: 

1880 - George Eastman incepe producţia de plăci uscate pentru fotografie, într-un atelier închiriat din Rochester, New York.

1888 - Se naşte numele "Kodak" şi sloganul "You press the button, we do the rest". 

1889 - Ia naştere compania Eastman, prin preluarea activelor companiilor "Plăcuţe Uscate Eastman" si "Film Company". 

1892 - Numele companiei este schimbat in "Eastman Kodak Company" din New York 

1900 - Pe piaţă apare prima cameră Brownie, ce se vinde la preţul de un dolar si care necesită film la preţul de 15 cenţi. 

1929 - Compania introduce primul său film foto. 

1935 - Apare filmul foto Kodachrome. 

1960 - Kodak îşi aduce aportul misiunii Apollo 11 cu Stereoscopic Camera 

1962 - Vânzările companiei americane depăşesc un miliard dolari, pentru prima dată. Kodak numara 75.000 de angajati. 

1963 - Kodak introduce camerele Instamatic, la un preţ mic şi uşor de folosit 

1975 - Kodak inventează primul aparat de fotografiat digital din lume. Aparatul, de mărimea unui prăjitor de pâine, captura imagini alb-negru, la o rezoluţie de 10.000 de pixeli. 

1984 - Kodak intra pe piaţa video cu Kodavision Seria 2000 

1986 - Primul senzor de imagine cu 1,4 milioane de pixeli 

1988 - La nivel global, Kodak ajunge la 145.300 de angajaţi 

1990 - Apare kodak.com 

1992 - Kodak lansează Photo CD 

1996 - Vânzările ating 16 miliarde de dolari, iar profitul 2,2 miliarde dolari 

1997 - Acţiunile Kodak atingeau un varf de 94 de dolari (după apariţia zvonurilor de faliment, pe 30 septembrie, ele au atins un minim de 78 de cenţi/acţiune) 

2003 - prima cameră digitală cu display OLED 

2003 - Lansarea imprimantei Kodak Easyshare 6000 

2004 - Kodak începe să aducă schimbări la aparatele digitale. După ce timp de 70 de ani a figurat în grupul celor 30 de valori care compun indicele Dow Jones, în acest an actiunile Kodak nu au mai fost incluse în indicele Dow Jones. Tot in 2004, zeci de mii de angajaţi rămân fără locuri de muncă, după închiderea mai multor fabrici Kodak. 

2010 - Eastman Kodak dă în judecată Apple şi compania Research in Motion pe motiv că tehnologia pe care au folosit-o în camerele digitale ale telefoanelor iPhone şi BlackBerry a fost patentată de Kodak. Compania mai rămâne cu 18.800 de angajaţi la nivel mondial. 

Iulie 2011: Kodak îşi scoate la vânzare cele 1.100 de brevete digitale pe care le deţine 

Septembrie 2011: Kodak angajează firma de avocatură Jones Day, specializată în consultanţă pentru restructurarea afacerilor 

Ianuarie 2012 - Kodak demarează procedura de insolvenţă

The Brownie Camera

(Baby Brownie)

George Eastman

(1854 – 1932)

Repere - cronologie

Începutul

   Încep acest blog cu o prezentare scurtă a ceea ce reprezintă, şi anume contopirea plăcerii de a scrie cu fotografia si filosofia. Plecând de la ideea că "o imagine face cât o mie de cuvinte", şi fiecare imagine îşi are filosofia sa, consider că, la fel, şi o mie de cuvinte pot fi expuse într-o fotografie.

   De ce Inzazen? Pentru că iubesc concepţiile orientale care aduc mintea şi corpul, fizicul şi psihicul, bunul şi răul, frumosul şi urâtul (yin-ul şi yang-ul) într-un tot creator. Desigur, numai despre Zen, s-ar putea scrie un blog, la fel ca şi pentru fotografie, prefer să le îmbin frumos în acest blog. În ce măsură îmi va reuşi, rămâne de văzut.

  Conform filosofiei budiste Zen, deşi există concepţii potrivit cărora nu este socotită ca o filosofie sau doctrină ci este dincolo de forme şi concepte, se încearcă "topirea" sensurilor dualiste date de yin şi yang, într-o stare meditativă primordială. Maestrul Deshimaru o numea „întoarcerea la condiția normală, originară, universală a corpului și a minții”. Zen este starea meditativă, iar Za (a aseza) reprezinta "arta" meditaţiei. Pentru japonezi este valabil proverbul: „cine stie ce este Zen, nu spune mai mult, iar cel care spune mai mult, nu stie ce este Zen”.

   Cât despre fotografie ca artă în sine, lăsând la o parte, teoriile practice destul de fixe, cred că depinde în mare parte de momentul creaţiei - click-ul, urmând ca viziunea fotografului, să fie dezvăluită privitorului. Desigur există puncte de vederi diferite - "câte bordeie, atâtea obiceie...". 

    Însă despre toate aceste concepte, concepţii şi idei, presupun că e mai corect să vorbesc în următoarele articole. Iar ca să închid frumos acest prim articol, vă dezvălui superba poezie a minunatului Adrian Păunescu,  

Părinţi în alb-negru

Fotografia lor alb-negru

Ca moştenire mi-a rămas,

Ca şi-n arhivă, o scrisoare,

Şi-n blândă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,

Că-n lumea noastră, orice-ar fi,

Există proceduri moderne

De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată

Culorile ce le-au avut,

Recursul nostru tehnologic

Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,

Blocaţi în limitele reci,

Să nu rămână, prin uitare,

În alb şi negru pentru veci.

Îi duc la doctorul de poze,

Ca să le facă un consult,

Să vadă el dacă rezistă

Acestui înviaj ocult.

Şi, când începe colorarea

Eu lăcrimez şi mă închin

Şi-i smulg pe mama şi pe tata

Din cromatismu-acestui chin.

Şi poza lor din tinereţe

O rog, privind-o-n amănunt,

Să se întoarcă-n sine însăşi,

Cu ei mai bine morţi, cum sunt.

Şi, Doamne, cât erau de tineri,

Puternic - el, frumoasă - ea,

Se bălăceau în bucurie

Şi nu ştiau ce va urma.

"Zâmbiţi", li s-a cerut probabil,

Şi ce distins e cuplul lor,

El - ofiţer, ea - elegantă,

Spre-a fi zdrobiţi, ulterior.

Războaie, puşcării, coşmaruri,

Destin de două ori nedrept,

O viaţă-ntreagă, alb şi negru,

S-o colorez n-am nici un drept.

Ca de o electrocutare,

De cromatism fugind mereu,

Trăiesc blocat, în alb şi negru,

Şi, vai, din poza lor alb-negru

Eu simt c-am fost născut şi eu.